„Dacă am citi doar ce citesc alții, am ajunge să gândim ca toată lumea.”
(Haruki Murakami, Pădurea Norvegiană, Ed. Polirom, 2002)
Vremea răcoroasă și ninsoarea complet neașteptată din această săptămână ne-a dus un pic cu gândul la melancolia care plutește în literatura japoneză.
Astfel că săptămâna aceasta vom face o călătorie literară în lumea lui Haruki Murakami, un autor care a depășit de mult și cu mult granițele Japoniei. Traducerile cărților sale în mai mult de 50 de limbi l-au făcut cunoscut în rândul multor pasionați de literatură.
Astăzi ne dorim să facem cunoștință cu autorul dintr-o altă perspectivă; nu vrem să facem cunoștință cu el numai din perspectiva impresionantei sale bibliografii (deși este greu să ignori acest aspect 😊), ci mai degrabă să vedem cine este omul din spatele rândurilor scrise cu atâta iscusință.
În ciuda succesului enorm de care se bucură, Murakami nu se consideră un artist. Într-un interviu pentru The Guardian, acesta a mărturisit că este „doar un tip care știe să scrie”. O doză de modestie care surprinde și încântă în același timp 😊. Acest „doar un tip” incredibil de talentat și-a găsit motivația de a scrie într-o zi din luna aprilie a anului 1978, în timp ce se uita la un meci de baseball. După cum a declarat într-un interviu publicat pe website-ul personal, a simțit-o ca pe o epifanie, până la acel moment fiind convins că drumul lui va avea de-a face cu Facultatea de Teatru de la Universitatea Waseda, unde și-a încheiat studiile.
„Amintirile te încălzesc dinăuntru. Dar, în acelaşi timp, te sfâşie.”
(Haruki Murakami, Kafka pe malul mării, Ed. Polirom, 2006)
Romanul autobiografic „Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă” (Ed. Polirom, 2009) ne mai oferă câteva informații extrem de interesante despre stilul de viață al autorului. Acesta se trezește la 4 în aproape fiecare dimineață, scrie până la prânz, iar ziua o încheie la ora 9 seara. O rutină „de fier”, dar care ne dezvăluie puterea ritualului.
©Arhivă personală
Numai pisicile ne mai dezvăluie o pasiune atât de puternică pentru rutină și ritual. Și cel mai probabil nu este o coincidență faptul că Murakami apreciază enorm pisicile, avându-le mereu în preajmă de când se știe. În romanele lui Murakami descoperim că pisica este un simbol recurent și nu rar ne-a fugit mintea către descoperirea sensului unui simbol atât de drăgălaș. Căutarea sensului poate lua însă oficial sfârșit, deoarece chiar autorul a dezvăluit într-un interviu sensul pisicilor în romanele sale: nici unul 😊. Drăgălășenia lor contagioasă l-au făcut pe Murakami să le ofere un rol important în romanele sale, fără a le cere nimic în schimb 😊.