Săptămâna aceasta pornim la pas virtual prin Japonia, pentru a (re)descoperi locuri care ne vor încânta ochii și sufletul 🤩.

 

Prima oprire poate părea o alegere puțin neobișnuită, dat fiind faptul că nu se numără nici printre cele mai mari, și nici printre cele mai des menționate orașe din Japonia. Alegerea are în spate numeroase amintiri minunate care ne leagă de acest loc și sperăm ca acest articol să trezească curiozitatea de a-l descoperi alături de noi ❤️. Să pornim!

Tokushima (徳島市, Tokushima-shi) este capitala prefecturii cu același nume, aflată pe insula 四国 (shikoku), una din cele 5 insule principale ale Japoniei. Iar cele două ideograme alăturate se traduc prin „patru provincii”.

Insula Shikoku (dreapta jos) văzută de pe Stația Spațială Internațională ©Wikipedia

Ochii minții coboară ușor pe insulă, în partea de nord-est a prefecturii, unde ne așteaptă orașul plin de povești și istorie. Egreta (白鷺, shirasagi) este simbolul de o eleganță deosebită a acestui oraș, și al prefecturii, care se regăseşte în zbor și pe emblema orașului.

Emblema prefecturii Tokushima © Tokushima Prefecture

Haideți să facem cunoștință cu orașul și prefectura Tokushima, descoperind pentru ce sunt recunoscute în întreaga țară.

🌿🌾 Cânepa din care se confecționează hainele împăratului pentru ceremonia de încoronare provin chiar din Tokushima. Pentru ceremonia de încoronare se aduc fructe și legume din toate cele 47 de prefecturi ale Japoniei, însă țesăturile din cânepă și mătase provin numai din prefecturile Tokushima, respectiv Aichi.

 

🎨💜 Prosperitatea prefecturii se datorează și industriei de colorant indigo. Awa indigo, colorantul cu o nuanță aparte, este cunoscut pe piețele din întreaga țară încă din perioada Edo (1603-1868). Și tocmai acest colorant este cel care a adus numeroase avantaje economice și culturale în Tokushima. Aici încă se produce acest tip de indigo, tradiția fiind dată mai departe din generație în generație, în fiecare familie de artizani de indigo. Indigo-ul a devenit foarte popular pentru că planta are proprietăți antibacteriene, iar bumbacul o absoarbe bine, realizându-se astfel un material blând cu pielea. Dată fiind istoria complexă a acestui colorant natural, nuanța nici nu putea fi mai puțin pătrunzătoare 😊.

Awa Indigo, un colorant de o nuanță pătrunzătoare, pe măsura istoriei sale ©Tokushima Prefecture

🍜🥢 Tokushima se mândrește și cu o delicioasă specialitate locală și anume ramen de Tokushima. Ramen, tăițeii din făină în stil chinezesc serviți în supă, reprezintă unul dintre cele mai populare feluri de mâncare din Japonia. Tokushima ramen sunt o specialitate pe care orice iubitor de ramen trebuie să o încerce. Tokushima Ramen iese în evidență prin culorile care anunță un fel de mâncare divin: supa poate fi de un maro dens sau aurie. Tăițeii nu sunt nici prea groși, nici prea subțiri, ci ideali pentru o experiență culinară de vis. Iar deasupra sunt garnisiți cu bucăți de carne de porc feliată, ceapă verde, germeni de fasole și un ou crud. 🤤 Cam greu să rămâi în fața calculatorului și să continui lectura, când ai putea da o fugă în Tokushima pentru o porție de ramen, nu este așa? 😋

Ramen de Tokushima, un deliciu pentru papile și suflet ©Japan Brand

Tokushima Eki Ramen, o experiență culinară încântătoare 😊. ©Arhivă personală

🎎👘 Festivalul de dans Awa Odori, parte a festivalului Obon dedicat strămoșilor, este un festival care atrage atenția întregii lumi, nu numai a țării. Celebrul festival are o istorie de peste 400 de ani. Acesta se organizează în diverse locuri din prefectura Tokushima, iar în orașul Tokushima se organizează între 12 și 15 august. Dansul Awa a devenit o formă de divertisment, având o istorie îndelungată în societatea civilă. Dacă tot am vorbit de indigo, știați că artizanii de indigo din regiune au jucat un rol foarte important în popularizarea acestui eveniment? Ca orice festival din Japonia, nici acesta nu face excepție de la culoare, de la dans (desigur 😊) și de la forța vibrantă care pune stăpânire pe oraș ⚡.

Awa Odori ©Japan Monthly Web Magazine

Awa Odori ©Wikipedia

Awa Odori ©GaijinPot Travel

Awa Odori ©GaijinPot Travel

Awa Odori ©Arhivă personală

Experiența personală la Awa Odori 😊 ©Arhivă personală

Vă invităm alături de noi într-o călătorie video care surprinde chiar mai bine frumusețea acestui eveniment de neratat 🥰. De asemenea, vă oferă ocazia de a vă plimba pe străduțele din Tokushima, descoperind astfel mici detalii, care ne vor face plimbarea cu atât mai frumoasă 😊.

 

Importanța evenimentului este demonstrată și de faptul că aeroportul din Tokushima poartă acum numele Awa Odori 🛫.

Sperăm că toate cele povestite mai sus v-au convins să continuați călătoria alături de noi, pentru a descoperi frumusețile orașului și prefecturii Tokushima. 🚶🏻🚶🏻‍♀️

🎴 Prefectura Tokushima găzduiește 23 dintre cele 88 temple de pe traseul de pelerinaj Shikoku Henro四国遍路, un traseu deosebit care poate dura până la 3 luni! Primul temple de pe lista de temple, este Ryōzen-ji (霊山寺), aflat în orașul Naruto.

Pelerini la Ryōzen-ji ©Wikipedia

Intrarea în templul Ryōzen-ji ©Arhivă personală

🌉Menționând Naruto, un oraș important din Tokushima, nu putem să nu traversăm podul Naruto, pentru a arunca o privire pe insula Awaji (淡路島), din prefectura Hyōgo (兵庫県) aflată în vecinătate. Peisajul ne răpește pur și simplu 😊. Pe drumul nostru spre insulă, nu vom avea cum să nu observăm vârtejurile naturale ce se formează sub noi, în apa canalului dintre cele două insule.

Podul Naruto, ce leagă Tokushima de insula Awaji ©Arhivă personală

Vârtejurile naturale din apa de sub podul Naruto ©Tokushima Prefecture

Vedere asupra podului Naruto de pe insula Awaji ©Arhivă personală

🌉Și, vorbind de poduri, nu putem să nu menționăm Iya Kazurabashi (祖谷かずら橋), un pod de 45 de metri, suspendat peste râul Iya. Iar acest pod este cu totul deosebit, pentru că este împletit din nuiele de kiwi rezistent (Actinidia argute), fiind aici de sute de ani! Desigur, să nu ne sperie gândul că vom călca pe același lemn vechi de secole, pentru că podul este refăcut o dată la 3 ani, pentru a-și păstra rezistența 😊.

Podul Suspendat Kazurabashi ©Japan Guide

🖼️🎨 Ne întoarcem însă în Naruto, pentru a descoperi Muzeul de Arte Otsuka (大塚国際美術館, Ōtsuka Kokusai Bijutsukan). Acest muzeu fondat în anul 1998 este unul dintre cele mai mari spații expoziționle din Japonia și găzduiește peste o mie de reproduceri în mărime naturală ale unor opere de artă majore, precum Capela Sixtină! Pentru a vizita întregul muzeu, ne pregătim pentru un drum total de 4 kilometri prin săli care ne vor tăia răsuflarea prin exactitatea cu care au fost reproduse.

Muzeul de Arte Otsuka ©Wikipedia

Capela Sixtină în versiunea Muzeului de Arte Otsuka din Naruto ©Wikipedia

🏞️Ne întoarcem la Tokushima, pentru a ne relaxa la soare în parcul Shiroyama (城山公園). Superbul parc este împrejmuit de zidurile vechiului castel Tokushima (徳島城), construit în 1588 și care a fost distrus complet în urma unui bombardament aerian din timpul celui de-al doilea Război Mondial.

Zidurile Vechiului Castel Tokushima ©Arhivă Personală

Muzeul Castelului Tokushima, care găzduiește o expoziție despre istoria acestuia ©Wikipedia

Mergând pe unul din traseele care ne conduc pe munte, de unde putem vedea în zare tot orașul Tokushima, ne amintim de toate locurile frumoase pe care am avut norocul să le descoperim, planificând cu bucurie următoarea oprire ❣️